UE și SUA: Este inacceptabilă presiunea exercitată de Rusia asupra fostelor republici sovietice

UE și SUA: Este inacceptabilă presiunea exercitată de Rusia asupra fostelor republici sovietice
Publicat: 08/09/2013, 11:25
Actualizat: 27/08/2017, 14:06

Uniunea Europeană și Statele Unite și-au exprimat susținerea totală față de țările din fosta Uniune Sovietică care au ales calea apropierii de Europa și au avertizat Rusia că presiunea pe care o exercită în contrapondere este inacceptabilă, relatează AFP.

Secretarul de Stat american John Kerry, care a participat la întâlnirea celor 28 de miniștri de Externe ai Uniunii Europene, sâmbătă, la Vilnius, a caracterizat programul european de parteneriat oriental drept un „plan economic foarte important” destinat ameliorării normelor comerciale și favorizării locurilor de muncă.

Potrivit ministrului lituanian al Afacerilor Externe, Linas Linkevicius, toți omologii săi europeni și-au exprimat solidaritatea cu cele șase state din program, dar el a avertizat că Rusia își va spori presiunea asupra partenerului principal, care este Ucraina.

Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Georgia și R.Moldova sunt, de asemenea, vizate.

„Limba vorbită trebuie să fie cea a argumentelor, nu a presiunii. Fie că este vorba despre amenințări economice sau presiune politică, nu este acceptabil”, a declarat Linas Linkevicius presei de la Vilnius.

Lituania, care asigură în prezent președinția semestrială a UE, va găzdui în noiembrie summitul Parteneriatului Estic.
UE speră să semneze un acord fără precedent de asociere și liber schimb cu Ucraina la acest summit și să parafeze acorduri similare cu Georgia și Republica Moldova.

Rusia a avertizat recent Ucraina și R.Moldova în legătură cu măsurile de retorsiune în caz de semnare a unui acord care să le ancoreze la UE.

Lansat în 2009, Parteneriatul Estic are ca scop apropierea fostelor state sovietice de UE, ceea ce Moscova consideră ca fiind o atingere adusă sferei sale de influență.

Aceasta a creat în 2010 propria uniune vamală din care fac parte în prezent Belarus și Kazahstan.

Săptămâna trecută, Armenia a anunțat că se va alătura uniunii vamale, blocându-și astfel șansele de a semna un tratat de liber schimb cu UE.

Linkevicius s-a întâlnit sâmbătă cu ministrul armean al Afacerilor Externe pentru a discuta despre această situație, a declarat purtătoarea sa de cuvânt.

Șefa diplomației europene, Catherine Ashton, a afirmat sâmbătă că există „o presiune importantă” asupra vecinilor Rusiei, dar a avertizat că aceștia trebuie să demonstreze mai multe progrese pentru a semna acorduri europene.
„Ceea ce vrem noi în relațiile cu partenerii noștri estici este ca ei să poată fi liberi să facă propriile alegeri în ceea ce privește relațiile economice și politice”, le-a declarat ea jurnaliștilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Este incredibil ce mistere ascunde săpunul. V-ați gândit vreodată cum a fost inventat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei...